smartini | life’s one big journey!


poze/video road trip Euro 2008
iunie 20, 2008, 8:29 pm
Categorisit la Euro 2008, Excursii, Sport | Etichete: , , , ,

Mai multe poze aici.

2 filmulete de la meci: prezentarea jucatorilor + golul egalizator al Italiei (motherfuckers)



Euro 2008, Elvetia, road trip
iunie 20, 2008, 7:34 pm
Categorisit la Euro 2008, Excursii, Sport | Etichete: , , , ,

Primul meu road trip cu masina prin Europa s-a finalizat acum cateva zile. Pentru cine nu stie, am plecat spre Zurich, Elvetia pentru primele 2 meciuri ale Romaniei la EURO 2008.

Am strabatut 4.500 km prin 4 tari straine. Am invatat multe despre condusul la drum lung si cred ca cel mai important lucru este sa faci o planificarea riguroasa a traseului (duh! de parca nu stiam). :D

In ziua 1, am avut cateva peripetii pana am ajuns dar acum cand ma uit inapoi mi se par momente haioase. Traficul nu e chiar asa naspa cum se zvoneste dar e foarte frustrant sa nu ai o autostrada nenorocita!!!! Drumul pana la iesirea din tara (aprox. 600 km) i-am facut la dus in vreo 14 ore din care condus efectiv vreo 10 ore. Restul de timp l-am pierdut pe drum oprind aiurea…:D

Asta nu ar fi fost neaparat o problema daca nu ar fi trebuit sa mai conduc inca 3 ore pana in Budapesta la 12 noaptea pe o ploaie torentiala, rupt de oboseala. Norocul a fost ca stiam exact cum sa ajung la un hostel si nu a trebuit sa mai cautam aiurea un loc de dormit. Odata ajunsi acolo, am baut o bere, o tuica (cinste din partea gazdei) si am adormit dusi pana la ora 9.

In ziua 2, aveam de condus 1.000 km fix. Totul a decurs fara nicio o emotie. Am mers lejer, 99% numai pe autostrada, cu 140 km/h. Am strabatut Ungaria, Austria, am trecut prin Germania si am ajuns in Elvetia. Am ajuns pe la 9 seara in campingul minunat din Zurich.

In zilele urmatoare totul se confunda deci nu mai povestesc pe fiecare zi in parte.

Elvetia este o tara miraculoasa si este de departe cea mai frumoasa pe care am vazut-o pana acum. Uneori ai impresia ca esti intro casuta de papusi in care totul este aranjat perfect, in care totul este la locul lui, nimic nu este in plus si nimic nu este in minus. Singurul lucru care ne-a deranjat in cele 7 zile a fost marimea preturilor!! :)

Campingul in care am stat arata mai degraba a parc decat a camping (dupa cum se vede mai jos)

Atmosfera de la meciuri a fost incredibila si cu Italia si cu Franta. Nu ma trait niciodata momente atat de emotionante! Sa auzi 10.000 de oameni scandand 180 de minute in acelasi timp si incurajand echipa Romaniei a fost un sentiment de nedescris. Mi se ridica si acum parul in cap cand imi aduc aminte. E un adrenalin rush care te face sa te simti invincibil, de neoprit. E un sentiment care iti da dependenta!! Sunt foarte mandru ca am fost in galerie si ca am fost acolo sa incurajez echipa nationala. Nu imi pasa de toti fatalii care se plang de ce a facut echipa noastra de fotbal. Cineva cu spirit de luptator, invingator nu sta de dezbata 2 saptamani un meci de 90 de minute. Am pierdut. Ne ridicam si mergem mai departe.

Prin oras era o maxima nebunie incontinuu, cam ca la Sziget. Mii de oameni pe strazi, fiecare in culorile echipei nationale, band bere si mancand carnaciori! Era ca la un mare carnaval. Ne luam cu totii in brate, ne faceam poze, ne tachinam cu italienii si cu francezi, ne incurajam intre noi romanii. Fotbalul chiar uneste oamenii, indiferent de tara, culoare, limba. Toti eram prieteni si toti eram acolo sa ne distram.

Pe scurt: a fost atat de bestial incat deja ma gandesc cum sa ajung in Africa de Sud la campionatul mondial. De abia astept sa inceapa calificarile sa merg la meciuri!!

*o sa mai revin pe masura ce imi aduc aminte”

Cateva poze mai jos



On the road to EURO 2008 (1)
mai 29, 2008, 2:47 pm
Categorisit la Euro 2008, Excursii, Outdoor, Sport, Uncategorized | Etichete: , , , ,

Acum ceva vreme povesteam ca mi-am luat bilete si ca am si fost tras la sorti pentru a merge la EURO 2008 la primele 2 meciuri din grupa ale Romaniei.

M-am gandit sa descriu excursia aici pe blog in masura in care am acces la internet pe acolo pe unde voi merge.

O sa plec cu masina mea deci o sa fie ca un road trip de 8 zile!! :D Din Bucuresti pana in Zurich sunt aproximativ 1.800 km iar drumul trece prin cateva orase foarte faine: Sibiu, Cluj, Budapesta, Viena, Munchen, etc.

Cine nu stia de fantasticul website www.viamicheline.co.uk ei bine sa afle acum ca e foarte misto pentru planificat plecari cu masina. Uite aici drumul meu.

In Zurich voi sta evident intr-un camping.

Stati pe receptie!! Urmeaza noi detalii!



EURO 2008: Here I come!
februarie 13, 2008, 1:07 am
Categorisit la Euro 2008, Excursii, Sport | Etichete: , ,

Iata ca norocul mi-a suras si am iesit la tragerea la sorti cu biletele cumparate din neant pentru meciurile din grupa ale Romaniei de la Euro 2008! Din pacate, nu toate cele 3 meciuri, ci doar primele 2- cu Italia si Franta. Sincer, nu ma plang deloc!

Se anunta o excursie cel putin interesanta! 1 saptamana in Elvetia! Vara! Soare! Cort! Un camping superb pe marginea lacului! Pictat pe fata! Strigat pe stadion! Superb!

De abia astept!



EURO 2008: Elvetia & Austria
februarie 8, 2008, 12:05 pm
Categorisit la Euro 2008, Sport | Etichete: , ,

461099_1024x768.jpg

Din neant, mi-am luat bilete la meciurile din grupa ale Romaniei. Inca nu stiu sigur daca voi fi si tras la sorti dar, in caz ca da, se anunta un inceput de vara spectaculos!! Tine-mi pumnii!!